Ciocolata românească a intrat în atenția marii lumi gurmande odată cu o specialitate minimalistă, care și în zilele noastre este foarte modernă: jofra. Boem Atelier aduce pe aceasă cale un omagiu celor mai subtili creatori de gust din România și le urmează exemplul, creând o gamă de praline fine care concentrează savoarea naturii, parfumul fericirii și un gând bun pentru siluetă și sănătate!
Casa Capșa
„În 1852, frații Capșa, Anton și Vasile, fiii aromânului Constantin, inaugurează primul lor local, cu firma «La doi frați», în vechea casă Damari (pe Podul Mogoșoaiei ), unde mai târziu s-a clădit Hotel de France; din 1866 un al treilea frate, Grigore, învață, la Paris, meșteșugul pe lângă celebrul Bélissaire Boissier, cunoscut în întreaga lume prin bomboanele și prăjiturile sale de ciocolată”, povestește istoricul Constantin C. Giurescu, în Istoria Bucureștilor.
După un an de practică, Grigore Capșa a fost singurul străin care a participat la expoziția din Paris, unde „a obținut două mențiuni onorabile și i s-a permis să prezinte împărătesei Eugenia câteva din produsele artei lui de cofetar”.
Când revine în țară, Grigore Capşa schimbă radical fața cofetăriei sale, înlocuind baclavalele şi sarailiile orientale, cataifurile, pricomigdalele, pistilele din pastă de gutui sau alte fructe, acadelele vremii (care sunt de fapt caramele), rahatul, dulcețurile, șerbeturile și chiar mândrul cozonac cu „caramel, bonbon et chocolat“. Reţetele sale sunt păstrate şi folosite până astăzi în cofetăria de pe Calea Victoriei. Odată cu stilul cofetăriei occidentale au pătruns și bomboniere, cartonaje, cutii, cornete, bomboane fondante, ouă de ciocolată sau caramele englezești.
„În Balcani era restaurantul cel mai prestigios! Era destul de multă lume răsfăţată care spunea: «În weekend, plecăm la Bucureşti să mâncăm un parfait la Capşa!» Vă vine să credeţi?! Ei bine, lucrul acesta s-a întâmplat“, spune şi istoricul Georgeta Filitti.
Spune George Potra în „Bucureştii de ieri“: „Capşa nu este o simplă cafenea, unde se bea şvarţul cel mai bun şi se mănâncă cele mai bune prăjituri. Este un birou de informaţii politice, literare, artistice şi mondene. Este o istorie, o cronică şi o pasiune“. Ca să nu mai spunem că era unul dintre puținele localuri din țară unde se putea bea licoarea poeților, Zâna Verde, absintul.
Din anul 1886, cafenelei și se alătură hotelul. Din acel moment, Capsa devine locul “oficial” de intalnire a personalitatilor din politica, gazetarie, arta si cultura.
In anul 1873, Casa Capsa primeste Marea Medalie la Expozitia Universala de la Viena, devenind apreciata si pe plan international, obtinand în 1882 brevetul de furnizor al casei Principelui Milan Orbenovici al Serbiei, iar în 1908 devine furnizorul Principelui Ferdinand al Bulgariei. Desigur devine și furnizor al Casei Regale Române.
Grigore Capşa a instruit multe generaţii de cofetari şi patiseri – în 1920 a fost înfiinţată şi fabrica de ciocolată Anghelescu, ridicată de Zoe şi Nicolae Anghelescu, doi foşti elevi ai Casei Capşa. Ea producea patiserie, bomboane de toate felurile, marmeladă, fructe zaharisite.
În 1881, anul încoronării lui Carol I, la expoziția care a avut loc cu această ocazie produsele Casei Capșa au obținut medalia de aur.
La mesele festive date în onoarea unor personalități s-a instituit obiceiul de a fi lansată o nouă specialitate a casei (de cofetărie sau de patiserie), care a rămas până astăzi (de exemplu, bomboanele „joffre” lansate cu ocazia vizitei Mareșalului Joffre, în 1920).
Așadar, în 1920, mareşalul Joffre intra pentru prima oară în cofetăria Casei Capşa, iar Grigore Capşa l-a întâmpinat cu desertul pe care îl crease special pentru el: era un desert de formă cilindrică, inspirat de caschetele militare ale francezilor. Dar maestrul cofetar știa foarte bine că mareșalul Joffre suferea de diabet, așa că a concentrat tot gustul de ciocolată parfumată într-o prăjitură de mici dimensiuni. Prajitura a primit numele “Joffre” si a făcut inconjurul lumii, fiind preluata de bucataria franceza, din a carei traditie fusese inspirata.
„Mareşalul a fost foarte încântat, prăjitura s-a păstrat şi s-a servit la toate mesele care s-au desfăşurat atunci: de la intrarea francezilor în Bucureşti până la încheierea păcii. Acest lucru a fost şi un triumf al bucătăriei româneşti! Şi aş zice că în fruntea aceastei bucătării a fost Capşa“, povesteşte Georgeta Filitti.
Succesul Casei Capșa a dus la apariția mai multor fabrici de bomboane și ciocolată, care își deschid și magazine de desfacere în București, Sinaia, Iași ș.a
Fabrica de ciocolată Zamfirescu
Prima fabrică de ciocolată din România a fost înființată la București, în 1891, de industriașul francez F. Bresson, pe actualul bulevard Kogălniceanu, numărul 38. Începând cu 1898 fabrica trece, prin cumpărare, în posesia lui Constantin Zamfirescu, datorită căruia va cunoaște un adevărat succes.
Datorită prosperității de care se bucura, la începutul anilor ’20, Constantin Zamfirescu deschide o nouă fabrică, mai mare, pe Calea 13 Septembrie. Fabrica va fi dotată cu noi hale de producție, magazii și alte construcții auxiliare, dar și cu locuințe pentru muncitori. Totodată, vor fi aduse din Germania noi utilaje. În scurt timp, fabrica de ciocolată „Zamfirescu” devine cea mai mare și mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, bucurându-se de privilegiul de a fi furnizoare a Curții Regale.
În 1922, fabrica „Zamfirescu” primește din partea Casei Capșa dreptul de a folosi numele „Capșa SAR” pe etichetele produselor de ciocolată, urmând ca în 1931 firma „Zamfirescu” să primească dreptul de a vinde ciocolată sub marca, ambalajul și denumirea „Capșa”.
Cele mai cunoscute cofetării „Zamfirescu” din Capitală se aflau pe Bulevardul „Regina Elisabeta” și Calea Victoriei, în apropierea Palatului Regal. Alături de București, alte orașe din țară unde fabrica „Zamfirescu” avea magazine de desfacere au fost Sinaia, Chișinău și Iași. Legenda spune că Iuliu Maniu, aflat la Sinaia, a ales cofetăria „Zamfirescu” pentru a-i cumpăra bomboane Reginei Maria, însă, zăbovind, încurcat de varietatea sortimentelor, a întârziat la întâlnirea cu familia regală, punând întârzierea pe seama… „treburilor de stat”!
După instaurarea comunismului, în 1948 fabrica de ciocolată „Zamfirescu” a fost naționalizată. Era mai mult decât putea îndura bătrânul Zamfirescu – acesta și-a pus capăt zilelor, iar familia lui a fost prigonită.
Ciocolateria „Regina Maria“ din București
Afacerea a fost înfiinţată în 1919 de Grigore Alexandrescu, mare industriaş în domeniul pielăriei, Roman Căpăţână şi Constantin Grigorescu, producţia începând într-o prăvălioară şi un mic laborator de pe Strada Matei Millo. După 15 ani, producţia anuală ajunge la „un milion de kilograme, adică 100 de vagoane de marfă“.
De la ciocolateria Regina Maria provine una dintre cele mai îndrăgite ciocolate a anilor 1920-1930: Urs de Dorna.
Ciocolata la Brașov
Thiess & Seidel deschis în 1891 un mic atelier pentru producţia de ciocolată pe strada Al. Ioan Cuza din Braşov. Ulterior devine prima fabrică de ciocolată din Transilvania; în 1899 se numea chiar așa: „Prima fabrică de Bomboane şi Ciocolată din Transilvania“.
Din 1922, denumirii fabricii i-a fost adăugat numele Hess, prescurtarea numelui principalului acţionar, Adolf Hesshaimer. Se produceau aici peste 1000 de sortimente de dulciuri de cea mai bună calitate – figurile de ciocolată „Novitas” pe care privindu-le oricât de aproape, îţi dau impresia unor preţioase bibelouri. „Sunt mici statuete, delicat pictate, pe care le-ai putea confunda cu cele de Sèvres, dacă n’ai şti unde te afli. În realitate sunt din cea mai bună ciocolată cu un înveliş de ceară, care are proprietatea să conserve ciocolata timp îndelungat”, se spunea în presa vremii.
În anul 1925, la Brașov apare o a doua unitate de producţie, de către fraţii Stollwerk, din Bratislava. Aici se preparau specialităţi de ciocolată renumite în întreaga Europă, producţia ajungând de la 258 de tone de ciocolată la 1.021 de tone.
Perioada războiului a fost dificilă prin restricţiile de aprovizionare, iar la finalul conflictului fabrica a fost declarată „bun inamic” şi predată administraţiei URSS, autoritatea fiind exercitată de un administrator de control. În 1953, în urma unei înţelegeri cu statul sovietic, fabrica a revenit României, care în 1954 a unit cele două fabrici în intreprinderea de produse zaharoase „Desrobirea”, devenită în 1966 „CIBO”, care producea mai ales pentru export.
În 1991 fabrica de ciocolata „Cibo” va deveni „Poiana – Produse Zaharoase” SA. Fabrica e preluată, în februarie 1994, de compania multinaţională Kraft Jacobs Suchard, devenită ulterior Kraft Foods International, iar unitatea de la Braşov se numeşte Kraft Foods România. În 2009, producţia a încetat, compania mutând capacităţile de producţie în Bulgaria.
Arad
Istoria ciocolatei de la Vinga, Arad începe din 1885. Istoria ciocolatei din comuna arădeană Vinga se leagă de o familie de sârbi. Renumitul cofetar al vremii, Teodor Draskovits a pus bazele afacerii cu ciocolată în anul 1885, deschizând un atelier de cofetărie.
Cea mai căutată era ciocolata cu vanilie „Itefonsa”. Preparată doar din ingrediente naturale: ouă, lapte şi unt, ea avea în plus şi un ingredient secret. Pe lângă celebrele dulciuri cu cremă de vanilie, se preparau bomboane de ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vişine. Succesul dulciurilor a dus rapid la dezvoltarea fabricii. Produsele de la Vinga se vindeau și la export, ajungând până în Japonia sau Statele Unite ale Americii. Erau considerate delicatese exotice și scumpe.
În 1948 fabrica este naționalizată și timp de trei ani funcționează ca secție a fabricii de dulciuri Kandia, de la Timișoara, apoi în 1951 a fost desființată. Când Teodor Draskovits, ultimul membru al familiei care deținea fabrica a murit, odată cu el s-a pierdut și celebra rețetă de cremă de vanilie, pe care sub nicio amenințare nu a vrut să o spună comuniștilor
Timișoara
Povestea de succes a început aici în anul 1890, într-un mic atelier, pentru ca din 1895 să putem vorbi de o fabrică în toată regula. Muzeul Naţional de Istorie a României arată că din 1917 fabrica se numeşte oficial Kandia, după o insulă din Grecia.
Chiar din anii 1920 ciocolata Kandia a devenit lider pe noua piaţă românească (aici a fost produsă de altfel și prima ciocolată cu lapte de pe teritoriul României).
În perioada comunistă, dezvoltarea fabricii a continuat, iar ciocolata Kandia era marfă de „contrabandă“, în anii în care ciocolata chiar era un lux.
După 1989 Kandia a cunoscut o istorie zbuciumată. În 1964, s-a lansat primul baton de ciocolată din România, celebrul „Rom”. Iar în 1979 s-a preparat şi prima prăjitură ambalată din țară: „Măgura”. În anul 1969, produsele fabricii erau exportate în nu mai puțin de 70 de țări. Din păcate, fabrica Kandia a dispărut în 2003. Ea fost cumpărată de compania Excelent București. Rând pe rând a aparţinut grupului Julius Meinl, apoi de Cadbury, Kraft ca în final să fie răscumpărată de Julius Meinl care i-a schimbat și numele în Kandia – Dulce, conform spotlight-timisoara.eu.
Atracția pentru ciocolata artizanală s-a făcut din ce în ce mai mult simțită în România ultimelor decenii, pe măsură de românii au început să călătorească mai mult și să aprecieze savori gurmande din ce în ce mai subtile. Așa se face că s-au instruit deja noi generații de ciocolatieri dispuși să reia prestigioasă artă a ciocolatierilor români și să o aducă în actualitate și în topul gusturilor românilor. Totodată, cei mai îndrăzneți creatori de gust, cei de la Sweeteria, și-au asumat provocarea de a traduce rețetele tradiționale care de decenii întregi îi încântă pe români în rețete la fel de dulci și de savuroase, dar fără zahăr nociv. Noi, ciocolaterii de la Boem Atelier și Sweeteria, suntem mândri de aprecierea de care se bucură creațiile noastre și continuăm să ne folosim munca și imaginația pentru a duce mai departe povestea ciocolatei românești.